vacanta sub semnul “frunzei”

This entry was posted on 26/07/2011 under experiente. Written by:

Am vrut initial sa pun acest acest post pe site-ul AmFostAcolo.ro, m-am razgandit intre timp, va ramane aici pe blog. Am intrat insa acolo sa citesc review-urile deja postate pentru locatia de unde tocmai va scriu.

O introducere altfel.

Citind toate chestiile alea scrise acolo, incep sa ma gandesc ca nu toti conationalii sunt capabili sa aleaga corect un sejur intr-o statiune.

Daca pe toate site-urile scrie ca hotelul este departe de plaja si cand exista Google Maps sa verifici chestia asta ce ai vrea ? Sa se mute complexul pe malul marii ca sa fi tu multumit.
Daca esti familie cu 2 copii nu te risti sa alegi camera cu doua paturi standard, ca s-ar putea sa ai surprize. Sunt foarte de acord, nu am ajuns cu totii la performanta de a nu lua in calcul bugetul atunci cand facem planificari de genul asta, dar totusi unii si exagereaza un pic.

Locatia.

Nu stiu cum era Complexul Mara inainte de a se numi Complex Dunarea. Pot sa il banuiesc numai, daca ma uit peste gard si vad niste bungalow-uri parasite in vecini. Si asa pot face diferenta.
Complexul are aproximativ 20 corpuri diferite de cladiri raspandite in multa verdeata. Ca sa ajungi aici ai doua optiuni: 1. cu trenul si din gara faci 5 minute de mers lejer, 2. cu masina, setezi pe GPS coordonatele de pe site-ul lor si te scoate la fix.

Da, este o problema cu locurile de parcare. La 300 camere cat are complexul sunt cam putine cele amenajate, este adevarat. Depinde si cand ajungi, in care zi a saptamanii, duminica dupa-amiaza turistii de week-end au plecat deja si au mai eliberat din locuri. Poti folosi cu succes si parcarea din imediata vecinatate, pe drumul spre gara, daca nu ai of-uri de alea sa iti vezi “cutia” de pe balcon. Ma rog, nici parcand normal n-ai avea cum s-o vezi pentru ca doar aproximativ 10% din camere dau inspre cele doua locuri amenajate.

Complexul este in partea de sud a orasului, gard in gard cu lacul Techirgiol si calea ferata, mergand spre el o sa vezi vile nou construite si amenajate, santiere vizibil parasite de cel putin 1-2 ani, blocuri normale de locatari normali, curti cu caini, ai de toate.

Este foarte multa verdeata, mai ales in partea de bungalow-uri. Pomii plantati recent convietuiesc cu cei foarte vechi, gazon ingrijit peste tot. Si multe flori. Nu sunt specialist in decoratiuni exterioare, dar pare totul la locul lor si placut ochiului. Da, daca consideri ca lampile cu LED defecte de pe aleile complexului trebuie sa iti tulbure vacanta si zen-ul, e ok, poti continua pe linia asta. Prefer sa vad partea cealalta: ca pot scrie de la masuta, pe teresa exterioara apartamentului, pe wifi-ul lor gratis. Chestie de prioritati.

Unde si ce mananci

Restaurantul este vis-a-vis si se deschide pentru micul dejun la 07:30 pe sistem bufet suedez. N-au chestii sofisticate: omleta, ochiuri, branzeturi, clasicii cremwursti, feliate de 3-4 feluri, salate, iaurt, cereale, lapte, cafea. Chestiile obisnuite pe care fiecare dintre noi le are in fiecare dimineata la terasa din spatele casei, pe marginea piscinei proprii. Nu, nu au fructe de mare.

Pranzul si cina o servesti frumos in sistem de autoservire. Adica iti iei tava, te asezi la coada si spui personalului ce doresti sa ti puna in bol/farfurie. Portiile sunt suficient de mari, n-o sa faci foamea. Trei feluri de ciorbe, cinci combinatii de felul doi, evident este si peste, cateva tipuri de prajituri, salate iar. Se repeta unele, dar hai sa fim seriosi, ai venit pentru apa si soare, nu sa faci festine culinare. Personalul de servire (o parte a lui) ar trebui sa se dezbare un pic de mentalitatea servesc-la-cantina-sindicatului, probabil o va face intr-un final.

Pentru “delicatese” gen: hamsii (mmmmm!), clatite uriase, gogosi colesterolice, pizza sau altele sunteti caldurosi invitati in zona “Europa” si “Belona”. Preturi  ? 5 lei clatita, 6 lei un set de gogosi, 7 lei doza de bere.

Facilitati.

Daca ti se pare prea mult de mers pana la mare, te poti opri la piscina. Iti iei un sezlong si o bere, apoi te prajesti la soare. Dupa-amiezele, de la 05:00 la 07:00 exista animatori pentru picime, concursuri, etc, exact ca la un hotel de ****. Pe intreaga suprafata a complexului ai free wifi, device-ul tau android sau laptop-ul va putea sta conectat oricand pe bloguri sai mailul de la cooperativa ta. De LCD-ul si televiziunea prin cablu din camere nu mai pomenesc, deja la 3 stele este un standard de la sine inteles. Se face curat in fiecare dimineata, se schimba prosoapele, se curata baia.

Si da, au minusuri: nu au maseauze profesioniste si frappe-ul de la bar nu este asa de bun ca acela de la plaja privata. 😀

Poze ? Aveti aici destule, sunt reale si neprelucrate.



2 Comments to “vacanta sub semnul “frunzei””

  1. Rochii de ocazie says:

    Este un loc de cazare care trebuie luat in considerare. Arata foarte bine in exterior cat si camerele.

  2. Adidasi Online says:

    Este adevarat ca este bn sa stii unele lucruri dinainte.