Posts tagged ‘lecturi’

 

Carti de week-end

Read full article  |  35 Comments

Camilla Lackberg – Predicatorul. Editura Trei.
După trilogia Millenium, am rămas un fan al cărților scrise de autori nordici, de data asta am ales numărul doi al seriei Camilla Lackberg. Povestea debutează simplu: într-o dimineață însorită de vară, un puști năzdravan descoperă, printre stâncile din apropierea orașului de coastă Fjällbacka, corpul neînsuflețit al unei tinere femei.
O mică nenorocire abătuta asupra localității care își sprijină economia sa pe fluxul de turiști din cele câteva puține luni ale sezonului estival. Tânărul polițist Patrick va trebui să dezlege misterul acestei morți violente, dar și al osemintelor găsite în același loc în timpul cercetărilor preliminare. Asta foarte repede, ținând cont și de toate intrigile și grozăviile apărute între două ramuri aparent rivale ale unei vechi familii locale.
Dacă mai adăugăm și o soție gata să nască, o serie de musafiri nepoftiți care tot vin și uită să plece precum și ceva polițiști în prag de pensie avem o rețetă de succes sigur, cele 480 pagini vor fi răsfoite pe nerăsuflate.

Gilbert Adair – Înscenarea lui Roger Murgatroyd. Editura Trei.
Sărbătoarea Crăciunului într-un idilic castel englezesc, între prieteni, când afară ninge de mai multe zile și izolarea este aproape perfectă? Sună foarte british, nu-i așa?
O crimă petrecută într-o cameră închisă pe dinăuntru, un inspector pensionat de la Scotland Yard, adus cu mari greutăți printre nămeți, o altă tentativă de crimă și o scriitoare de romane polițiste. Ce ar mai trebui, pentru că misterul să fie complet și cât mai clasic, în genul Agatha Christie sau Midsomer Murders?
Cred că nimic, cu siguranță acțiunea vă va captiva complet și pot să pun pariu că n-o să ghiciți criminalul mai înainte de ultimul capitol.

 

Balcic. Micul paradis al Romaniei Mari

Read full article  |  6 Comments

Balcic. Micul paradis al României MariAutor: Lucian Boia
Gen: Istoria Romanilor.
Anul aparitiei: 2014.
Nr. pagini: 190 (Humanitas).

Este intotdeauana o plăcere să citești cărțile d.lui Profesor Lucian Boia, ai crede că sunt cărți de beletristică camuflate sub nume prețioase. Ca orice lectură, depinde foarte mult și de starea cititorului, de dispoziția acestuia de a se lăsa “inundat” de date istorice, nume și locuri, cumva la fel se întâmplă și cu povestirea vremelnicului pământ românesc de la sud de Vama Veche.

Nu este istoria Cadrilaterului, chiar dacă în primele capitole este prezentat contextul istoric al alipirii din 1918, cartea se concentrează pe ceea ce a însemnat, pentru români, orașul Balcic, între anii 1918 – 1940; un loc aparte este rezervat în carte întâmplărilor post-1940/1945, până aproape de perioada de după 1989.

Ca o opinie personală, cartea “Balcic. Micul paradis al României Mari” ar trebui citită după ce ai petrecut câteva zile la malul mării, pe la “Castel“, pe la terasele de pe dig sau pe străduțele cu case înghesuite. Ceea ce ai văzut și simțit acolo se așează altfel în memorie și faci mult mai ușor asocierea numelor, locurilor și întâmplărilor citite cu ceea ce ai privit “acolo“. La Balcic poți ajunge, cu mașina în două moduri: autostrada până la Tuzla, apoi drumul Mangaliei și după altă oră de mers ai ajuns sau Călărași, bacul pe Dunăre, Bazargic și apoi Balcic. Probabil ambele sunt la fel de pitorești și de la îndemână.

Unul din aceste drumuri le-au folosit sutele de români colonizați sau simpli turiști în orășelul de la malul mării . Cum spuneam, avem două capitole în care dl. profesor face o analiza a vremurilor istorice de la sfârșitul primului război mondial, apoi primele invazii artistice, descoperirea Balcicului și construcția “Cuibului“.

Administrația romanescă nu a fost nici ea uitată, cu încercările ei de modernizare a sătucului pescăresc, unele reușite, altele nu, interacțiunile ei cu Casa Regală, atunci când au existat. Ai pleca de la presupunerea că tot orașul gravita în jurul Castelului, se pare că lucrurile nu stăteau chiar așa, fiecare avea viața proprie, cu multe frământări de ambele părți.

Într-un fel sau altul totul a luat sfârșit la 7 Septembrie 1940, data semnării Tratatului de la Craiova, ultimile patru capitole din carte concentrându-se pe istoria vremurilor post-România, a celor trăite atunci de personajele descoperite în carte și a celor întâmplate locurilor, mai vechi sau mai noi.

Un lucru este cert: Balcicul nu mai este nici orașul grânelor, nici orașul artiștilor, dar complexul de la “Castel” sunt convins că este restaurat la fel ca acum 80 ani, numai pentru el și merită drumul până acolo.

 

Biblioteca de carti electronice

Read full article  |  19 Comments

Reclama lor zice așa: 2,220,411 books, direct links, for free. Da, sunt multe în limba rusă, dar poate găsești ceea ce căutai.

Bookfinder. The largest ebook library.

Îl știai? Nici eu! 🙂
Enjoy!

Thx: CdB.

 

Ziua M. Când a început al Doilea Război Mondial?

Read full article  |  7 Comments

Autor: Victor SuvorovZiua M.
Gen: Istorie universala
Anul aparitiei: 2011.
Nr. pagini: 288 (Polirom).

19 August 1939 este ziua când Stalin a început al doilea război mondial. Mobilizarea secretă trebuia să se încheie prin atacarea Germaniei și României, la 06 Iulie 1941.

Două propoziții care nu prea se leagă deloc de ceea ce ne-au învățat cărțile de istorie despre conflagrațiile secolului XX. Noi “știm” că războiul a fost început de Hitler la 1 Septembrie 1939, prin atacarea Poloniei. La 22 Iunie 1941 se declanșa Operațiunea Barbarossa,  patru ani mai târziu tancurile sovietice vor intra într-un Berlin năruit, cam asta am fost învățați.

Victor Suvorov nu a avut acces la arhive secrete, nici n-ar fi avut cum. Doar experiența sa de fost înalt ofițer GRU i-a permis minții analitice să pună cap la cap toate informațiile publice din bibliotecile URSS. Concluziile s-au concretizat în volumul Ziua M. O lista lungă de demonstrații logice, cu foarte multe cifre și fapte, împerecheate, arătând conexiunile dintre ele, legături adesea nebănuite sau aparent fără noimă.

De ce Stalin concentra mai întâi tehnica militară într-un anumit sector și apoi ajungeau și militarii? Sau cum se poate construi o divizie de tancuri plecând de la o hârtie, un general și un sac poștal.

Bibliografia este impresionantă și da o notă de credibilitate tuturor celor scrise. După ce o termini stai și reflectezi: ce ar fi fost dacă… nemții n-ar fi invadat Rusia? cum ar fi fluturat steagul roșu cu secera și ciocanul pe turnurile de răcire de la Creditul Minier?

Rezistența armată română? O glumă bună, chiar și pentru un nespecialist. Cifrele din carte, despre cantitățile enorme de tehnică plănuite a invada România în Iulie 1941, spun totul; o să îmi dați dreptate după ce veți citi.

O mai bună înțelegere a celor scrise în acest volum (și a celorlalte din serie) poate veni și din parcurgerea mai întâi a cărții parțial autobiografice ACVARIUL/Aquarium (link afiliat) despre primii ani ai carierei autorului în domeniul informațiilor militare.

 

Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara

Read full article  |  2 Comments

Autor: Elisabeta Rizea si Cornel DragoiPovestea Eliabetei Rizea din Nucsoara
Gen: biografii
Anul aparitiei: 2012 – editia II, 1993 – editia I.
Nr. pagini: 188 (Humanitas).

O alta carte comuna de biografii? O alta carte in care autorul povesteste viata cuiva? Nu, la ambele intrebari.

Elisabeta Rizea si daca ar fi vrut nu cred ca ar fi putut sa scrie foarte mult, avand in vedere cat a patimit in viata. E meritul Irinei Nicolau de a pune pe hartie, intr-un mod foarte original, gandurile si amintirile cuiva trecut prin inchisorile comuniste. Elisabeta Rizea a povestit in fata aparatului de inregistrat, inregistrarile au fost transcrise aproape fidel in carte si asa s-au umplut filele acesteia. Cu multa durere, revolta, spaime si temeri chiar dupa atata amar de ani, indoieli dar si iertare, cum numai taranul roman inteligent si intelept o poate da.

Pana la sfarsitul anilor ’50, in Muntii Fagarasului au activat doua grupari de rezistenta armata: la nord, grupul carpatin Fagarasan si la sud, grupul Arsenescu – Arnăuţoiu, eroina noastra fiind una din persoanele de incredere pentru cel de-al doilea grup. Arestata in doua randuri (1950 si 1958), comunistii au avut grija sa o faca sa cunoasca cele mai rele tratamente pe care numai imaginatia unei minti bolnave le poate nascoci. Bataile si schinguirile au lasat urme, unele s-au vindecat, altele nu. Durerea din suflet, indurata zi de zi, dupa gratierea din 1964, nu cred ca s-a sters niciodata – sa treci zilnic prin fata casei tale, a muncii tale de ani si ani si sa stii ca a fost furata si batjocorita de un “sistem”. Si in toti anii aia de anchete si umilinte, l-a luat pe “nu stiu” si “nu cunosc” in brate si pana la sfarsit asa a fost.

Cornel Dragoi este ruda cu Elisabeta Rizea si are si el partea lui de poveste in carte, descrieri foarte amanuntite a vietii ca stramutat sau a chinurilor de la Canal si Delta.

Cele 188 pagini ale cartii pe care o poti comanda online de la Libris (link afiliat) se termina relativ repede, te smulgi greu din atmosfera povestii si, la sfarsit, ramane o intrebare pe care multi si-au pus-o: “De ce toate aceste nenorociri? Pentru ca niste oameni cu carte si muncitori au gandit altfel decat o lume intreaga? Pentru ca au sperat ca enormitatea unui sistem “importat” se va termina, cu ajutorul altora, la un moment dat?”

De citit:

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.

Rezistența anticomunistă din Munții Făgărașului.

Grupul de rezistență anti-comunistă din comuna Nucșoara.

Femei luptătoare în rezistența anticomunistă – Nucșoara.

 

Cadou de sf. Ioan de la NEMIRA

Read full article  |  22 Comments

Stiu ca azi sarbatoresti ziua numelui si ca diseara va fi petrecere!

Nu uita sa iti iei cadoul de la NEMIRA, constand intr-o reducere de 50% pentru întreaga ofertă de carte din librăria virtuală. Este suficient daca in campul cod promotie introduci textul sfioan. Promotia este valabila numai astazi.

Interesant, nu-i asa? N-o sa suferi foarte tare daca vin zapezile peste tine. 🙂