Posts tagged ‘istorie’

 

Civism

Read full article  |  5 Comments

Istoria celui de-al doilea război mondial a marcat milioane de oameni de pe planetă, generații întregi dispărute sau risipite.

Sunt foarte mulți ani de la terminarea conflagrației, dar ei, polonezii, încă își mai amintesc și comemorează în fiecare an. Așa că dacă, din întâmplare, vă va prinde 1 August prin Varșovia să nu va mirați și să faceți ca toți ceilalți de pe stradă.

Pentru un minut toată lumea se oprește în memoria tuturor celor care au căzut la datorie sau au suferit în ceea ce foștii noștrii vecini au numit răscoală de la Varșovia (WARSAW UPRISING).

Soarta celor căzuți fusese hotărâtă deja la conferința de la Teheran, în 1943. Dar au simțit că altfel nu pot face, decât să pună mână pe arme și să înfrunte inamicul.

Numele si chipurile lor le gasim acum doar la muzeu, dar pentru ce au gândit și au simțit atunci merită minutul din viața trecatorilor…

Comparații? Nu are rost.

Thx balantza.

 

Fortareata Ploiesti – #2

Read full article  |  Comments Off on Fortareata Ploiesti – #2

Cand si cand mai scotocesc prin arhive despre ceea ce au insemnat operatiunile militare ale celui de-al doilea razboi mondial, din zona Ploiesti si imprejurimi.

Pe forumul ww2aircraft.net am gasit un foarte documentat raport, in limba engleza, datat decembrie 1944 cuprinzand fotografii inedite, grafice, statistici, practic o sinteza a anilor de bombardamente asupra ceea ce s-a numit Fortareata Ploiesti. Pentru istorici in general si, mai ales, pentru cei care cauta date despre industria romaneasca din acele vremuri cred ca este un material de studiat, practic este o bucatica de istorie.

Denumirea lui completa este: “Army air force evaluation board report – Volume VI – Ploesti – Mediterranean theather of operations. 15 December 1944“. Paginile normale alterneaza cu pagini in “negativ”, dupa cum au fost extrase din arhive. Enjoy! 🙂

 

bucatica mica de istorie – 3

Read full article  |  1 Comment

La vest de Ploiesti sunt locuri istorice de care s-a auzit sau nu, orele de istorie sunt asa departe, nu-i asa ?

1. Castelul Vacarescu – Calimachi.
Daca ai dorinta de a ajunge la el lucrul acesta se poate realiza foarte usor. Iesirea din Ploiesti spre Targoviste, mergi cam 13 km pana ajungi la Bratasanca. Aici drumul face stanga, spre sud, daca nu esti atent ai sansa sa ratezi soseaua, chiar daca este la fel de lata. De la aceasta intersectie mai ai aproximativ 7 km pana intalnesti zidurile ce marcheaza proprietatea castelului. Daca te ajuta un GPS, coordonatele din wikimapia sunt exacte, te scoate chiar la fix. Ai mers deci 20 km, o mica excursie daca ai facut-o cu bicicleta si dezamagire totala. Portile sunt ferecate cu lacate si drugi, in niciun caz nu se poate intra decat sarind gardul. Lucru pe care nu vi-l recomand, din spusele localnicilor locul este acum o proprietate privata. Trecut la pozitiile 611 – 616 in lista Monumentelor Istorice, a apartinut la inceputurile sale generalului Theodor Vacarescu. Povestea familiei Vacarescu o aveti detaliat aici. Exista si un mostenitor, in persoana Alexandrei Callimachi, actualmente stabilita in Franta. Are ganduri mari cu aceaste proprietate din Estul Europei, ganduri pe care ma indoiesc ca le va materializa vreodata, pentru ca dincolo de pomi si ziduri n-a mai ramas mare lucru. Vom vedea …

2. Locul asasinarii istoricului Nicolae Iorga
La cateva sute de metri de centura ce inconjoara Ploiestiul pe la partea sa vestica, foarte aproape de aerodromul Strejnic este ridicata crucea care marcheaza locul asasinarii marelui istoric Nicolae Iorga, tragedie intamplata in dupa amiaza zilei de 27 Noiembrie 1940. Un raport atribuit unui angajat al SSI ne descrie amanuntit intamplarea.

Sun doua incriptii abia vizibile in lemn, care spun asa:
Aici a cazut marele om Nicolae Iorga in al saptezecilea an al vietii sale de grea munca si credinta darza” – la partea de jos si
Ajuta-ne Doamne in ceasul cel greu caci din parinti in fii mult am rabdat pentru Tine” – la partea de sus.