Posts tagged ‘after-business’

 

Defensive driving

Read full article  |  16 Comments

Tăurete, bă, Tăurete… băăăăăă, las-o mai încet că mi-e rău !!

Sau de ce trebuie să îți verifici tensiunea arterială înainte de a te urca în dreapta lui Vali Porcisteanu. Sau sa faci bine sa te duci mai intai la cursurile lui de defensive driving.

Atenție ! Limbaj licențios, necenzurat. 😀

 

Carti de week-end

Read full article  |  35 Comments

Camilla Lackberg – Predicatorul. Editura Trei.
După trilogia Millenium, am rămas un fan al cărților scrise de autori nordici, de data asta am ales numărul doi al seriei Camilla Lackberg. Povestea debutează simplu: într-o dimineață însorită de vară, un puști năzdravan descoperă, printre stâncile din apropierea orașului de coastă Fjällbacka, corpul neînsuflețit al unei tinere femei.
O mică nenorocire abătuta asupra localității care își sprijină economia sa pe fluxul de turiști din cele câteva puține luni ale sezonului estival. Tânărul polițist Patrick va trebui să dezlege misterul acestei morți violente, dar și al osemintelor găsite în același loc în timpul cercetărilor preliminare. Asta foarte repede, ținând cont și de toate intrigile și grozăviile apărute între două ramuri aparent rivale ale unei vechi familii locale.
Dacă mai adăugăm și o soție gata să nască, o serie de musafiri nepoftiți care tot vin și uită să plece precum și ceva polițiști în prag de pensie avem o rețetă de succes sigur, cele 480 pagini vor fi răsfoite pe nerăsuflate.

Gilbert Adair – Înscenarea lui Roger Murgatroyd. Editura Trei.
Sărbătoarea Crăciunului într-un idilic castel englezesc, între prieteni, când afară ninge de mai multe zile și izolarea este aproape perfectă? Sună foarte british, nu-i așa?
O crimă petrecută într-o cameră închisă pe dinăuntru, un inspector pensionat de la Scotland Yard, adus cu mari greutăți printre nămeți, o altă tentativă de crimă și o scriitoare de romane polițiste. Ce ar mai trebui, pentru că misterul să fie complet și cât mai clasic, în genul Agatha Christie sau Midsomer Murders?
Cred că nimic, cu siguranță acțiunea vă va captiva complet și pot să pun pariu că n-o să ghiciți criminalul mai înainte de ultimul capitol.

 

Idee de dieta alimentara

Read full article  |  31 Comments

Eat whatever you want, and if anyone tries to lecture you about your weight, eat them too.

 

Da, sună mult mai bine în engleză decât tradus în orice altceva. 😀

 

Mica problema de aritmetica @McDonald’s

Read full article  |  12 Comments

E vremea prânzului și foamea îți dă târcoale. Unde să mănânci ceva repede și bun, tocmai astăzi când ai plecat repede de acasă, fără pachețelul pregătit cu grijă încă de aseară. Hai la McDonald’s, că doar este la colțul străzii.

O să comanzi un meniu complet, pentru că îți plac cifrele exacte o să trecem aici aportul caloric al fiecăruia, așa cum ne spune site-ul celor de la Mcdonalds. Adică…

Chicken Grill – 345 kcal/portie.
Chicken McNuggets – 270 kcal/portie.
Porţie mare de cartofi prăjiţi – 475 kcal/portie.
Sprite (mare, cu gheata) – 100 kcal/portie.
McFlurry™ Oreo – 440 kcal/portie.

Parcă a fost cam mic desertul, parcă nu te-ai săturat și oricum mai încăpea încă o porție de…

McFlurry™ Oreo – 410 kcal/portie.

Sosurile nu le-am mai pus la socoteală, sunt din partea casei. În total ajungi la 2.040 kcal, numai la prânz, dar ești sătul și ghiftuit.

Problema de rezolvat: Dacă într-un un marș de 8,0 km (mai alert așa, adică între 9 și 10 minute/km) consumi aproximativ 600 kcal, cât trebuie să mergi pentru a arde o singură masă?

😀

 

Balcic. Micul paradis al Romaniei Mari

Read full article  |  6 Comments

Balcic. Micul paradis al României MariAutor: Lucian Boia
Gen: Istoria Romanilor.
Anul aparitiei: 2014.
Nr. pagini: 190 (Humanitas).

Este intotdeauana o plăcere să citești cărțile d.lui Profesor Lucian Boia, ai crede că sunt cărți de beletristică camuflate sub nume prețioase. Ca orice lectură, depinde foarte mult și de starea cititorului, de dispoziția acestuia de a se lăsa “inundat” de date istorice, nume și locuri, cumva la fel se întâmplă și cu povestirea vremelnicului pământ românesc de la sud de Vama Veche.

Nu este istoria Cadrilaterului, chiar dacă în primele capitole este prezentat contextul istoric al alipirii din 1918, cartea se concentrează pe ceea ce a însemnat, pentru români, orașul Balcic, între anii 1918 – 1940; un loc aparte este rezervat în carte întâmplărilor post-1940/1945, până aproape de perioada de după 1989.

Ca o opinie personală, cartea “Balcic. Micul paradis al României Mari” ar trebui citită după ce ai petrecut câteva zile la malul mării, pe la “Castel“, pe la terasele de pe dig sau pe străduțele cu case înghesuite. Ceea ce ai văzut și simțit acolo se așează altfel în memorie și faci mult mai ușor asocierea numelor, locurilor și întâmplărilor citite cu ceea ce ai privit “acolo“. La Balcic poți ajunge, cu mașina în două moduri: autostrada până la Tuzla, apoi drumul Mangaliei și după altă oră de mers ai ajuns sau Călărași, bacul pe Dunăre, Bazargic și apoi Balcic. Probabil ambele sunt la fel de pitorești și de la îndemână.

Unul din aceste drumuri le-au folosit sutele de români colonizați sau simpli turiști în orășelul de la malul mării . Cum spuneam, avem două capitole în care dl. profesor face o analiza a vremurilor istorice de la sfârșitul primului război mondial, apoi primele invazii artistice, descoperirea Balcicului și construcția “Cuibului“.

Administrația romanescă nu a fost nici ea uitată, cu încercările ei de modernizare a sătucului pescăresc, unele reușite, altele nu, interacțiunile ei cu Casa Regală, atunci când au existat. Ai pleca de la presupunerea că tot orașul gravita în jurul Castelului, se pare că lucrurile nu stăteau chiar așa, fiecare avea viața proprie, cu multe frământări de ambele părți.

Într-un fel sau altul totul a luat sfârșit la 7 Septembrie 1940, data semnării Tratatului de la Craiova, ultimile patru capitole din carte concentrându-se pe istoria vremurilor post-România, a celor trăite atunci de personajele descoperite în carte și a celor întâmplate locurilor, mai vechi sau mai noi.

Un lucru este cert: Balcicul nu mai este nici orașul grânelor, nici orașul artiștilor, dar complexul de la “Castel” sunt convins că este restaurat la fel ca acum 80 ani, numai pentru el și merită drumul până acolo.

 

Pentru că…da…

Read full article  |  8 Comments

Amnesty International Tour, 1988, Brazil – Bruce Springsteen & Sting / Every Breath You Take + The River