reimprospateaza biblioteca

This entry was posted on 11/02/2011 under experiente. Written by:

Dacă cuvântul bibliotecă nu îți este străin și ai așa ceva la tine în casă, chiar dacă e mai old-fashion, poate a venit timpul să o primenești. Vremurile când nu puteai lua o carte bună decât la pachet cu o maculatură au trecut de foarte mult timp, poate totuși găsești printre rafturi ceva cărți de care ai putea să te desparți. Cărți care ar sta bine într-o bibliotecă publică sau în sala de lectură a unui centru de copii.
Așa că pune-le frumos într-o sacoșică reciclabilă și mergi cu ele la cel mai apropiat magazin Diverta, campania “Dai carte, ai parte” tocmai a început.
Pentru fiecare carte donată primești 20% discount la oricare din volumele publicate de editurile partenere Rao, Corint, Litera Internațional, Trei, Humanitas, Curtea Veche, House of Guides, ERC Press, Tritonic, Injoy, Noi și Pandora M. E chiar simplu, dacă în week-end e cald și frumos poți face un mic efort. Dacă nu, ai timp berechet – campania se desfășoară până la 15 August 2011.