poveste cu brd

This entry was posted on 18/04/2011 under experiente. Written by:

Introducere

Am stat aproape doua saptamani in cumpana daca sa scriu sa nu acest post, pana la urma am decis sa il scriu, voi incerca sa fiu cat mai obiectiv posibil. Pe cei de la BRD ii stim cu totii, e banca aceea romanesca detinuta de francezi, banca cu agentii prin toate cartierele orasului. Nadia Comaneci, Gica Hagi, Ilie Nastase sunt figurile publice care se ocupa de imaginea lor si apar prin tot felul de reclame, printuri si advertoriale.

Primul contact cu procedurile

Daca in trecut am cautat sa evit operatiunile bancare facute seara foarte tarziu, s-a intamplat la un moment dat sa apara o necesitate relativ urgenta. In Ploiesti exista o singura agentie deschisa dupa orele 18:00, este cea de la Mercur Mall. Drept pentru care, inarmat cu cartea mea de identitate, m-am prezentat la ghiseu si am solicitat lichidarea unuia dintre putinele si modestele depozite la termen. Doamna de la ghiseu a introdus CNP-ul in calculator, a privit atent si mi-a declarat profesional:

– Ne pare rau, contul de depozit a fost deschis la alta agentie si nu putem opera lichidari de depozite bancare dupa orele 18:00.
– Da’ de ce ?!?
– Trebuie sa solicitam acordul colegilor de la agentia unde aveti deschis depozitul.
– Poftiiim ?! Pai nu puteti sa operati asta din calculator ? Nu sunteti legati in retea ? De ce trebuie acordul unui operator uman pentru asta ?
– Ne pare rau, acestea sunt procedurile.
– Ok, atunci va rog sa imi raspundeti la urmatoarea intrebare: daca eram din alta localitate si aveam o urgenta majora de aceasta suma, acum, nu aveam acces la sumele mele ???
– Ne pare rau, acestea sunt procedurile.
– Ok, fara cuvinte, ce sa zic, va rog cartea de identitate si spuneti-mi cum pot inchide conturile si relatia cu banca dumneavoastra ?
– Trebuie sa mergeti la sucursala de pe strada Cuza Voda (n.a.: sucusala judeteana), inainte de orele 18:00 si va vor ajuta colegii de acolo.
– Multumesc, buna ziua.

Asta a fost joi seara, ziua I adica.

Al doilea contact cu procedurile

A doua zi, vineri, pentru ca programul imi permite, intru in agentia BRD de la coltul blocului. Scot cartea de identitate si zic:
– Buna ziua, doresc sa lichidez contul de depozit in suma de x lei si transferul banilor in contul curent.
– Va rog cartea de identitate.
Operatoarea imi ia documentul butoneaza si ma anunta:
– Va rog sa semnati pe ecranul cititorului din dreapta dumneavoastra. (Este un terminal pe care semnezi cu un creion din plastic si ti se transfera electronic semnatura in retea)
Ei bine de aici incepe distractia. Povestea de cosmar in relatii cu publicul.
– Nu doresc sa semnez pe acel terminal, v-am dat deja un document de identitate valid si am specimen de semnatura depus in banca. Pentru care motiv imi solicitati sa semnez pe acel terminal ?
– Ne pare rau, acestea sunt procedurile. (cred ca e fraza standard, prima invatata la angajare)
– Ok, eu nu semnez, ce se intampla ?
– Pai trebuie sa semnati pentru ca acestea sunt cerintele.
– Ok, daca nu semnez nu imi faceti operatiunea si imi ingraditi accesul la sumele mele ?
– N-am spus asta, dar trebuie sa semnati pentru ca avem procedurile noastre. (tonul devenise usor iritat, probabil eram printre putinii indaratnici).
– Va rog sa discutam pe un ton normal, chiar daca discutam in contradictoriu si sa imi raspundeti la intrebarea de dinainte: lipsa acelei semnaturi imi ingradeste accesul la sumele mele ?
– Vi se solicita sa semnati pentru a nu vi se mai cere un document de identitate pe viitor.
– Ok, nu doresc sa semnez, aveti pe birou un document de identitate valabil, va rog sa gasiti o modalitate prin care eu sa imi capat banii fara a semna pe chestia asta. Si am rugamintea de a lichida si cel de-al doilea modest cont de depozit, intentionez ca inchid contul la banca dumneavoastra.
– Nu este nici o problema, dar nu putem face operatiunea de inchidere de aici.
– Stiu asta, mi s-a comunicat. Este a doua zi cand incerc sa imi scot banii de la banca dvs si nu reusesc.

Ei bine, de aici au urmat 25 (douazecisicinci) de minute lungi de asteptare. Ce s-a intamplat in tot acest timp:
– s-au facut copii ale cartii de identitate;
– s-au completat formulare, pe care a trebuit sa le semnez, evident.
– s-au dat telefoane alte doua agentii (depozitele au fost deschise in alta parte);
– un set format din formular si carte de identitate a fost scanat si trimis pe mail la cate o persoana autorizata din aceste agentii (probabil pentru acordul uman pomenit in ziua I);
– a fost consultata de doua ori colega pentru nu-stiu-ce problema in interfata si pentru pasii care trebuiesc urmati;
– mi s-a listat si inmanat un extras de cont.

Deci am stat 25 minute in banca numai pentru faptul ca am fost suficient de incapatanat sa nu semnez pe o inventie prosteasca a BRD-ului, pe care nu stiu daca o mai are cineva. Si atunci intrebarile mele catre BRD sunt:
– daca tineti asa de mult la procedurile voastre, de ce nu va actualizati si va imbunatatiti aplicatia de Internet Banking, ca sa evitati ca lumile sa mai dea pe la voi ?
– daca nu doriti sa va imbunatatiti aplicatia, de ce nu simplificati un pic procedura ?
– de ce credeti ca trebuie sa puneti intr-o pozitie absolut dezagreabila, sa ma exprim elegant, pe clientii dumneavoastra si pe proprii angajati de la front-desk, stiu ca ii considerati un fel de semi-sclavi, dar totusi.

Evident ca nu ma astept sa primesc vreun raspuns, sunt totusi realist 🙂

In cazul in care exista vreo indoiala, precizez suplimentar: nemultumirea mea nu este legata deloc de angajatii intalniti in cele doua zile, chiar deloc. Of-ul meu este pe “inteligenta” care a produs procedurile alea stupide.



5 Comments to “poveste cu brd”

  1. Sa inteleg ca ei si acum au mizeria aia de internet banking unde trebuie sa suni inainte pt. a inregistra un benficiar, si abia apoi ii poti trimite bani ??? Asa era in 2005 cand am renuntat la BRD

  2. Mihai says:

    @Ciprian: ai inteles perfect. Din pacate tot la nivelul acela au ramas.

  3. biciclete says:

    Eu lucrez cu ING si sunt foarte multumit DAAAR ei au o singura casierie in Bucuresti, la centrala. Daca din vreun motiv sau altul nu poti folosi cardul sau internet banking esti mancat, ei in office nu lucreaza cu cash.
    Cat despre brd, mai anul trecut, l-au sunat pe tipul de la deceblog dupa un post pe blog, ia sa vedem acum 😉

  4. sfideanu says:

    Mihai Sfideanu
    14.08.2012
    Buna ziua .
    Eu am patit-o cu BRD . La un bancomat din Mamaia in perimetrul hotelului Palas in data de 31.07.2012 am dorit sa scot suma de 600 ron .Totul ok efectuez toate operatiunile cerute cand surpriza : dupa 5 minute de gandire imi afiseaza mesajul ca operatiunea nu poate fi efectuata si mi-a remis cardul . A doua zi am vrut sa scot suma de la alt bancomat si stupore : suma nu mai era disponibila in cont . M-am adresat la o sucursala a bancii din Constanta si raspunsul a fost ca la ei apare ca operatiune efectuata si ca suma a fost retrasa . Am completat un formular si am fost asigurat ca se vor face verificari si daca se dovedeste ca a fost o eroare a bancomatului suma imi va fi trimisa inapoi in cont . Astazi suntem in data de 14.08.2012 si nici un raspuns din partea bancii nici ca este alba nici neagra . Bataie de joc pt banii clientilor . Noroc ca am obtinut inregistrarea de la hotel din zona unde se afla bancomatul in care se vede ce s-a intamplat defapt si acum astept sa treaca cele 30 de zile pt a actiona in instanta BRD – ul pt recuperarea sumei . Asa ca cei care au temeri in a folosi cardul sunt foarte intemeiate .