o petitie poate salva vieti ? – ep. 2

This entry was posted on 28/12/2010 under experiente. Written by:

Demersul din online a început cu o petiţie, după cum am văzut în post-ul anterior. Iniţiatorul acesteia, dl. Marius Dumitraşcu a făcut însă şi un demers offline, înaintând sesizări către Inspectoratul Judeţean de Poliţie al judeţului Ilfov (primii care ajung de obicei la locul nenorocirilor din acea zonă) şi către Guvernul României (care guvern nu ajunge primul nicăieri, dar măcar ceva concret şi vizibil ar putea să facă). Dl. Dumitraşcu ne-a pus la dispoziţie şi răspunsurile oficiale primite de la cele două instituţii, răspunsuri publicate mai jos.

Raspunsul oficial al Guvernului Romaniei

Raspunsul oficial al IJP Ilfov

Pisica a fost aruncată din nou către CNADR, dar acum sunt obligaţi să răspundă în scris, în termen de 30 zile, din câte ştiu. Toată hârţogăraia asta şi tot plimbatul de adrese nu ţine loc de betoane, dar mai ştii ? Petiţia a fost semnată numai de 170 persoane, din păcate. Descurajant de puţine pentru câtă lume trece zilnic pe şoseaua aia.
Poate nu s-a făcut promovarea corectă, poate blogul meu este mult prea mic, poate ar fi nevoie de ajutor de la fraţii mai mari şi mai experimentaţi zoso, arhi, piticu, raluxa, chinezu, emil, iyli … pe groparu nu-l pun la socoată că e încă afundat în rămăşiţele d.lui Porc vers. 2.010.

Va urma.