Ganduri din liceu

This entry was posted on 21/11/2012 under amestecat. Written by:

Aseara, a venit copilu’ la mine intrebandu-ma: “al carei tari este steagul asta?” Arunc o privire. Ma gandeam ca o sa fie simplu :), dar cand colo un steag viu colorat in albastru, galben si verde, cu un soare in partea dreapta.

Bineinteles ca nu aveam nici cea mai vaga idee. Si, decat sa induc copilul in eroare cu vreo informatie gresita ii raspund calm: “nu stiu, dar putem afla”. Si, il iau de manuta si ne indreptam spre biblioteca, spre dictionarul meu preferat “Le Petit Larousse en couleurs», dictionar vechi, achizitionat din banii de alocatie in primul an de liceu. Imi adusesem aminte ca pe primele si ultimele doua foi sunt insiruite toate steagurile lumii. Il scot cu grija din biblioteca. E drept ca nu mai facusem asta de foarte mult timp, franceza fiind neglijata in ultima perioada, de la bacalaureat incoace :). Il deschid. Cand colo, intre primele pagini gasesc o foaie dictando, ingalbenita de timp, pe care scrisesem ceva cu un stilou, cu penita groasa. Ii arat copilului steagul, identificam ca apartine Rwandei, apoi ma asez in fotoliu cu foaia asta in mana.

Incep sa citesc:
“Stau in asteptare la masa de scris. Penelul meu asteapta un impuls fecund, dar oboseala il domina. Cuvintele vor sa se nasca pe hartie, dar oboseala respinge muza. Ceva imi impune sa parasesc acest loc al desfatarii si al suferintei. Trupul meu se deplaseaza ca un corp imaginar de stafie de ale carei poale i-au fost legate doua greutati. Picioarele merg independent de mine. Eu nu mai simt nimic decat o epuizare imensa. Trupul al carui posesor banuiesc ca sunt, pentru ca vad numai membre dar niciodata fata sau spate, se intinde alene pe jos. Mii de ochi se deschid in interior pentru a savura spectacolul agitat al moliciunii mele. Vad ape fierbinti care curg alene clocotind. Vad scantei care se sting si se aprind cu incetineala reluarii. Vad siluete de arbori – umbrela care ard mocnit. Vad pasari ascunse printre neuronii mei tensionati care se abtin sa nu cante, dar care totusi, intinzandu-si aripile gri, lovesc coarda intinsa facand-o sa vibreze. Vad… . Acum vad camera, odaia, cochilia mea. Sau ma prefac ca o vad, caci eu sunt cu ochii atintiti in tavan, privind la tantarul care mai tarziu se va infrupta molipsindu-se cu singele meu obosit. Gandul, singura parte mobila din mine, zboara un zbor intors: vad clipe, traiesc senzatii pe care gandul le inteapa subtil eliberand esenta. Atunci totul esential porneste ofensiva, dar… Ce negru! Ce alb! Ce intunecare stralucitoare! Oare ce o fi? Suflet in agonia intoarcerii. Zori. Armistitiu.”

Am ramas ”bouche bée”. Nu credeam ca eu am putut vreodata sa scriu asa ceva. Dar totusi, era scrisul meu… Am facut un efort sa imi amintesc momentul in care am scris pagina asta. Dupa vreo zece minute de concentrare mi-am reamintit. Era dupa ce studiasem simbolismul in opera lui Eminescu, ca precursor al acestui curent literar. Era o incercare de a face o tema… care a ramas la stadiul de ciorna, niciodata citita in gura mare in sala de clasa, niciodata strecurata printre foile profesoarei. Si totusi era semnata cu numele meu complet, dar nu avusesem niciodata curajul sa mi-o asum public. Ce m-a oprit? Poate teama de a primi o judecata gresita, teama de a nu fi destul de bun, teama de a fi luat in deradere de colegi, teama de respingere si catalogare drept ”ciudat”?

Si cu asta, am invatat inca o lectie de viata. Nu ai voie sa te opresti din ceea ce faci doar pentru ca iti e teama de ce vor crede altii despre tine. Asuma-ti orice incercare! Fii mandru de ceea ce faci, dar totodata deschis la sfaturi de imbunatatire a ”creatiei tale”. Iar daca esti de partea cealalta a baricadei, gandeste-te ca o ridicare din sprinceana, sau un ras in barba poate taia aripi, mici e drept, dar cu potential ridicat de zbor pe distante mari.

Image courtesy of Simon Howden at FreeDigitalPhotos.net



9 Comments to “Ganduri din liceu”

  1. Frumos scris, cu putina sustinere din partea apropiatiilor si mult mult exercitiu nu se stie unde puteai sa ajungi cu literatura. Intradevar exista si oameni talentati, genii, insa arta de orice fel presupune foarte multa munca si exercitiu

  2. StafidutZ says:

    Ani de liceu… cu emotii la romana…scumpii ani de liceu…

  3. Anvelope says:

    Te apuca melancolia dar am avut ani frumoasi, nu se compara cu cei de acum. Am prins generatia cu cheia la gat :))

  4. E frumos sa fii melancolic din cand in cand insa nu e bine sa traiesti numai din amintiri

  5. Ionut says:

    Am scapat prea de curand de liceu ca sa imi pot amintii cu o placere anume de acea perioada.
    Fain scris insa.

  6. O sa-ti amintesti dupa 2-3 ani cu cea mai mare melancolie, asa se intampla in majoritatea cazurilor. anii de liceu sunt cei mai frumosi !

  7. romane crestine says:

    Este intotdeauna o plecare sa rememorezi anii de liceu , de facultate pentru ca reprezinta perioade speciale pentru fiecare 🙂

  8. Review Electronice says:

    Esti incredibil.Mai impresionat,vorbind foarte serios.Oare eu cand o sa scriu asa ceva?…probabil nu prea curand