2% pentru Ioana

This entry was posted on 03/04/2013 under altii.... Written by:

Termenul de depunere al declaratiei 230 a expirat la 25 Mai 2013.
Va multumesc!
================================================

Întotdeauna m-am întrebat cum ar trebui să fie şi câtă putere să aibă un părinte al cărui copil este diagnosticat cu “tulburări de spectru autist”.

Adică să îţi vezi copilul şi să fiţi în două lumi paralele: a ta, cea de zi cu zi şi al lui. Cu percepţiile, cu nevoile, cu gândurile şi trăirile sale care se învârt acolo în interior. În căpşorul lui sau ei, fără a avea o formă de a răzbate sau de a se manifesta, fără a avea siguranţa că vreodată vei putea vorbi cu puiul tău sau te vei putea face înţeles complet. Multă putere îţi trebuie, multă din calea afară, să te frămânţi şi să te zbaţi tu cu tine însuti sau cu jumătatea ta, fără a lasă niciun moment că cel mic să te vadă sau să te simtă.

Istoria Ioanei e o poveste simplă şi, mai ales scurtă, pentru că Ioana este dulceaţă de fată J care încă nu a împlinit doi anişori. Din nefericire pentru ea şi pentru toţi cei care o iubesc a căpătat, acum câteva luni, diagnosticul de mai sus. Din fericire, că există şi partea aceasta, diagnosticul a fost pus foarte devreme astfel încât terapia a putut începe la un stadiu foarte incipient al tulburărilor. Lucrurile s-au mişcat foarte repede, progresele dau speranţe într-un final fericit atât părinţilor cât şi terapeuţilor .

Enunţul este scurt: terapia cere finanţare. Însemnată. Basmele cu Statul care trebuie să dea şi să ajute sunt doar o născocire şi nimic mai mult, în alte părţi de lume poate, aici nu. Aici rezolvarea este mult mai complicată şi mai lungă: părinţi se zbat, prin forţe proprii, să asigure finanţarea pentru terapie, tratament medicamentos, tratamente alternative, alimentaţie specifică. Totul în mod continuu, pentru că odată ce ai plecat la drumul asta nu îl poţi întrerupe sau amâna, ai pierde tot.

Părinţii Ioanei Grigoras au decis că cel mai bine pentru copilul lor este să nu facă formalităţile pentru obţinerea certificatului de persoană cu dizabilităţi, sperând într-o recuperare integrală a micuţei şi nevrând că aceasta să aibă undeva în “istoricul” vieţii sale un astfel de document.

O simplă hârtie, până la urmă, dar pe cât de folositoare poate fi în această prima fază, pe atât de potenţial dăunătoare poate fi în viitor, când Ioana va fi un copil şi un adolescent normal. Această decizie a îngreunat acum găsirea unei asociaţii nonprofit dispusă de a oferi o mâna de ajutor în colectarea, pentru Ioana, de fonduri provenite din redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit. Dar într-un final cei de la Asociaţia “Captivi în Propria Minte” au hotărât să se implice în acest sens.

Alături de ei poţi sprijini şi tu prin câteva gesturi foarte simple: descarci declaraţia 230 de aici, o completezi la capitolul I. cu datele tale de identificare (celalalte date sunt deja completate), o pui într-un plic şi o trimiţi la Direcţia Finanţelor Publice de pe raza domiciliului tău, nimic mai simplu. Dacă ai ceva probleme cu acest ultim pas, portalul ANAF îţi poate da o mâna de ajutor în identificarea adresei corecte de destinaţie.

Astfel, o parte din impozitul pe care statul l-a oprit déja în contul veniturilor tale va sprijini recuperarea completă a Ioanei, indiferent de ceea ce îi rezerva viitorul ea merită acum să aibă şansa ei.